"Forme clinice de debut și diagnosticul precoce al cancerului oral" este un curs dedicat medicilor stomatologi care își propune să transforme examenul clinic de rutină într-un instrument esențial pentru salvarea de vieți. Structurat într-o manieră logică și aplicată, cursul abordează mecanismele apariției cancerului oral, factorii de risc, leziunile cu potențial de malignizare, semnele clinice precoce, stadializarea bolii și conduita terapeutică multidisciplinară, oferind participanților informații cu aplicabilitate imediată în practica de zi cu zi.
Valoarea acestui curs este conferită nu doar de actualitatea temei, ci și de experiența profesională și academică a autorului, Prof. Univ. Emerit Dr. Alexandru Bucur, personalitate cu o vastă activitate clinică, didactică și științifică în chirurgia oro-maxilo-facială. Fiecare capitol reflectă experiența acumulată în mii de cazuri tratate și în formarea generațiilor de specialiști.
Totodată, cursul poartă amprenta tradiției și excelenței Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, care, prin cei 90 de ani de activitate neîntreruptă, a devenit un reper al învățământului și practicii medicale românești. Experiența clinicii demonstrează că diagnosticul precoce rămâne cea mai eficientă armă împotriva cancerului oral, iar responsabilitatea medicului stomatolog începe cu recunoașterea primelor semne ale bolii.
Mesajul central al cursului :
In cancerul oral, diferența dintre un diagnostic precoce și unul tardiv nu se măsoară în zile sau luni, ci în șansele pacientului de a-și păstra viața și calitatea acesteia.